Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Avem încă 122 de salvatori montani pregătiţi pentru cazurile de urgenţă

18814619_1630028187038337_2610477301335912675_oLa finele săptămânii trecute s-a încheiat prima etapă din acest an a stagiului de pregătire pentru salvarea cu elicopterul, stagiu ce s-a adresat salvatorilor de la sol şi care a cuprins noţiunile de solicitare a elicopterului, semnalizare, apropiere de aparat si transfer al tărgii cu pacientul.

Cursul a fost organizat la punctul aero din cadrul Spitalului de urgenţă Tg. Mureş de către Inspectoratul general pentru Aviaţie, Departamentul pentru Situaţii de urgenta şi Salvamont România în dorinţa de asigura cele mai optime si rapide posibilităţi de intervenţie in cazul evenimentelor montane foarte grave, pregătirea fiind asigurată de către piloţi-instructori din cadrul IGAV-SMURD.

In cele trei serii din cadrul acestui stagiu au fost instruiţi 122 de salvatori montani din cadrul Serviciilor Salvamont din Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bistrita, Braşov, Covasna, Gorj, Harghita, Mureş, Maramureş, Neamţ, Sibiu, Suceava şi Vâlcea, în cadrul serviciilor Salvamont din ţară existând deja peste 30 de salvatori pregătiţi si pentru salvarea din elicopter, capabili sa coboare din aparatul in zbor, sa recupereze victima si sa urce cu ajutorul troliului înapoi in aparat.

Astfel de pregătire vor continua şi în perioadele următoare şi în alte zone din ţara, estimându-se formarea a cca 300 de salvamontişti pentru acest tip de intervenţie.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.