Avertizări pentru Ministerul Sănătății și Ministerul Transporturilor

0

Articol disponibil în: Magyar Română

CNMR AVERTIZEAZĂ: MINISTERUL SĂNĂTĂȚII ȘI MINISTERUL TRANSPORTURILOR – ÎNTÂRZIERI MAJORE ÎN ABSORBȚIA FONDURILOR UE. CEREM MINIȘTRILOR RECUPERAREA DE URGENȚĂ!

În contextul aderării României la Uniunea Europeană, țara noastră și-a asumat  nu doar obligații, ci și drepturi. Astfel, în vederea reducerii decalajelor dintre statele dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate, au apărut Acordurile de Parteneriat care au scopul împărțirii echitabile a resurselor, la nivelul Uniunii Eurpene. România se află la al doilea ciclu financiar de 7 ani.

În acest context, Coaliția Națională pentru Modernizarea României (CNMR) s-a poziționat de la început ca un partener al statului român în procesul de creare a legislației necesare, dar și a implementării programelor. În acest moment, CNMR reunește peste 70% dintre beneficiarii de fonduri europene din mediul privat, academic, administrație publică locală, etc.

Față de stadiul implementării actualului ciclu financiar, CNMR își pierde răbdarea și avertizează pentru început două ministere care au un rol esențial în absorbția fondurilor europene și în dezvoltarea nivelului de trai al românilor: Ministerul Transporturilor, prin dezvoltarea infrastructurii de transport și Ministerul Sănătății, prin construcția spitalelor regionale atât de necesare și nu numai.

CNMR transmite celor doi miniștri să recupereze DEÎNDATĂ întârzierile sau să demisioneze. Românii nu trebuie să sufere din incompetența, reaua voință, birocrația sau delăsarea funcționarilor din aceste doua ministere.

”În calitate de Președinte al CNMR, sunt stupefiat de neglijența și indolența cu care este tratată absorbția fondurilor UE în anumite ministere precum Ministerul Transporturilor și Ministerul Sănătății. Este  INADMISIBIL să avem la dispoziție sume uriașe de la Uniunea Europeană  și să  fim incapabili să le folosim. Reamintim că sumele nu sunt grevate de dobânzi și vin în proporție de 80% GRATIS. Într-o țară cu o infrastructură dezastruasă,  NU vom asista pasivi la neputința unor ministere de a construi  și a moderniza pentru cetățeni. Îi avertizez pe cei doi miniștri că timpul lucrează împotriva României deja și CNMR  va acționa dacă situația nu se va schimba rapid”, a declarat președintele  CNMR, Alexandru Cumpănașu.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy