Bilanțul pompierilor harghiteni (marți, 26 septembrie 2023)

0

Articol disponibil în: Română

Salvatorii harghiteni au fost la datorie, iar în ultimele 24 de ore, echipajele operative au intervenit la 9 solicitări înregistrate la nivel județean. Echipajele SMURD au gestionat 7 misiuni, în urma cărora 7 persoane aflate în dificultate au fost evaluate și asistate medical.

De asemenea, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea a 2 arderi necontrolate de vegetație uscată și resturi de baloți de fân, în municipiile Toplița și Miercurea Ciuc.

NU UITAȚI! Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate.

 Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.

Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

Au fost situaţii când, în urma unor astfel de incendii, s-au înregistrat victime omeneşti din cauza propagării focului sub acţiunea vântului.

Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, chiar soldate cu victime, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantităţi mari de fum.

De asemenea, nu este lipsit de importanţă efortul depus de personalul structurilor de intervenţie profesioniste pentru stingerea acestor arderi, efort care ar putea fi dirijat către alte situaţii în care cetăţenii se află în pericol.

În ceea ce privește avertizarea populației, în perioada de referință, au fost transmise 4 mesaje prin intermediul sistemului RO-ALERT, pentru informarea cetățenilor cu privire la prezența animalelor periculoase (urși) în proximitatea comunităților din Toplița și Secuieni.

               FIȚI PREVĂZĂTORI!

 Mai multe informații despre modul de comportare în situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și prin descărcarea aplicației DSU din AppStore și Google Play.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAŢII PUBLICE

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy