Dacă în Ungaria se poate, în România de ce nu?

0

Articol disponibil în: Magyar Română

pe avPreşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba are în plan să faciliteze transportul pentru maghiari între Miercurea Ciuc şi orăşelul Békéscsaba.

„De curând am vizitat aeroportul de la Békéscsaba, ocazie cu care s-a adeverit din nou faptul că un astfel de proiect nu este imposibil de realizat. Întreținerea acestui aeroport este de 30-35 mii euro anual, există patru angajați care se ocupă de administrarea și furnizarea serviciilor specifice. Și din România există zboruri spre acest aeroport, în aceste cazuri la fața locului este solicitată prezență reprezentanților de la vamă și poliție -, deci și aspectul cu privire la zborurile externe are mod de soluționare.
În scurt timp vom reveni aici pentru a ne documenta corespunzător în privința funcționării unui aeroport de mici dimensiuni, dovedit fiind faptul că o astfel de investiție nu este nici inutilă și nici ineficientă din punct de vedere al costurilor implicate. Distanța dintre Miercurea Ciuc și Békéscsaba poate fi parcursă în 7-9 ore cu automobilul, putând fi redusă în cazul transportului aerian la 1,5 ore, economisindu-se timp și energie. Nu este de neglijat nici faptul că tot mai mulți antreprenori își achiziționează aparate de zbor de mici dimensiuni.
Activitatea unui aeroport asemănător, de mici dimensiuni poate fi previzibilă și durabilă, este nevoie doar de înființarea acestuia. Sunt binevenite, în continuare întrebările și propunerile pe această temă” a spus Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba într-o postare pe Facebook.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy