Cadavru găsit plutind pe râul Mureș, în zona comunei Remetea
Articol disponibil în: Magyar Română
În seara zilei de 11 august 2024, în jurul orei 20:45, doi bărbați au alertat autoritățile după ce au observat un cadavru plutind pe râul Mureș, în zona comunei Remetea. Sesizarea a fost preluată de polițiștii de la Secția nr. 5 Poliție Rurală Gheorgheni, care s-au deplasat imediat la fața locului pentru a verifica situația.
Potrivit purtătorului de cuvânt a IPJ Harghita, agent șef adjunct de poliție Plumbu Maria, o echipă operativă s-a deplasat imediat la fața locului, confirmând existența cadavrului, care se pare că aparține unui bărbat. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală al Spitalului Municipiului Gheorgheni pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cauza morții.
În prezent, polițiștii desfășoară cercetări pentru a stabili identitatea victimei și circumstanțele în care a avut loc acest eveniment, fiind întocmit un dosar penal în acest caz.
Pentru extragerea persoanei decedate a intervenit un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Gheorgheni, echipat cu o autospecială complexă de primă intervenție.