CCR a dcis: Aleșii sunt incompatibili cu calitatea de comerciant persoană fizică

0

Articol disponibil în: Română

Curtea Constitutionala a Romaniei a admis, marti, sesizarea presedintelui Klaus Iohannis la Legea pentru modificarea Legii 161/2003, constatand ca sunt neconstitutionale modificarile prin care parlamentarii, ministrii, edilii, prefectii si sefii consiliilor judetene pot avea calitatea de comerciant persoana fizica, a anuntat presedintele CCR, Valer Dorneanu, citat de Agerpres.

curtea-constitutionala-agerpres_4428406

Într-un comunicat de presă, se arată că, Plenul Curții Constituționale, s-a pronunţat asupra obiecției de neconstituționalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancționarea corupției, care au următorul cuprins:

„Articol unic – Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.279 din 21 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează, după cum urmează:

1.La articolul 82 alineatul (1), litera e) se abrogă.

2.La articolul 84 alineatul (1), litera g) se abrogă.

3.La articolul 85 alineatul (1), litera i) se abrogă.

4.La articolul 87 alineatul (1), litera g) se abrogă.”

Dispozițiile legale abrogate au următorul cuprins:

– Art.82 alin.(1) lit.e): (1) Calitatea de deputat și senator este, de asemenea, incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități: […] e) calitatea de comerciant persoană fizică;

– Art.84 alin.(1) lit. g): (1) Funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități: […] g) calitatea de comerciant persoană fizică;

– Art.85 alin.(1) lit.i): „(1) Funcția de prefect și subprefect este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități: […] i) calitatea de comerciant persoană fizică;

– Art.87 alin.(1) lit.g): „(1) Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități: […] g) calitatea de comerciant persoană fizică;

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate şi a constatat că dispozițiile Legii pentru modificarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancționarea corupției, sunt neconstituționale, raportat la dispozițiile art.1 alin.(3) şi (5) din Constituție, potrivit cărora: „(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluției din decembrie 1989, şi sunt garantate.”

”(5) În România, respectarea Constituției, a supremației sale şi a legilor este obligatorie.”

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy