Cea de-a XXI-a ediție a Universității de Vară Izvoru Mureșului, 15-20 august

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Comunicat de presă

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române (CESPE) prin Centrul European de Studii Covasna-Harghita, alături de Centrul de Cercetări și Studii Regionale din Târgu Mureș, cu binecuvântarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, organizează în perioada 15-20 august 2024, la Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului, cea de-a XXI-a ediție a Universității de Vară Izvoru Mureșului, care a debutat pe 15 august, la orele 15:30, prin rostirea cuvântului de binecuvântare al PS Andrei Moldovan, Episcopul Covasnei și Harghitei.

Au mai luat cuvântul în prima zi a evenimentului oficialitățile prezente, organizatorii, dar și o parte dintre participanți.

  Dragoș Burghelia, președintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș  și cercetător CESPE a declarat că organizarea acestui eveniment este o datorie morală față de marii români care au inițiat manifestări culturale cu tradiție în inima României, asemenea Universității. Potrivit acestuia, „edițiile Universității de Vară ne arată că lupta pentru neamul românesc este vie și va fi dusă mai departe. Forumul românilor este un factor activ care se asigură de respectarea Constituției pentru comunitatea românilor din această zonă. Noi nu dorim nimic mai mult decât respectarea legii”.

Președintele FCRCHM a mai punctat că o problemă semnificativă cu care se confruntă comunitatea românească de aici este continuitatea presei în limba română, întrucât alocările bugetare pentru această chestiune sunt tot mai greu de accesat. A fost subliniat faptul că au fost trimise peste 120 de invitații primarilor, prefecturilor, parlamentarilor, ministerelor, premierului, președintelui pentru a se asigura că acest eveniment românesc este deschis și se adresează tuturor actorilor decizionali din domeniu, indiferent de viziune sau culoare politică.

 Avocatul Ioan Sabău-Pop a punctat faptul că poporul român nu stă în granițele sale firești din cauza politicilor duse de-a lungul anilor. Domnia sa a reamintit că longevitatea acestui eveniment a fost greu de realizat din cauza dificultăților logistice si financiare. De altfel, acesta a mai declarat: „Îmbrățișez pe toți care au suflarea românească în piepturile lor. Să nu uităm că această lucrare este o reacție la slăbiciunea autorităților acestui stat, care nu are grijă nici de românii din afara granițelor, nici de cei din Harghita, Covasna, Satu Mare sau Mureș. Acest eveniment este o reacție la manifestările antiromânești din această zonă, finanțate uneori chiar de statul român”.

 Doctorul Ioan Lăcătușu, un om instituție pentru românii din interiorul cercului Carpatic, a vorbit și el despre greutatea cu care s-a înfăptuit această Universitate, reamintind că din cauza subfinanțărilor, pe parcursul istoriei sale, în cinci ani acest eveniment nu s-a organizat. Mai mult, domnia sa a afirmat că: „Este strigător la cer faptul că asemenea manifestări românești sunt descurajate pe aceste căi [financiare], în timp ce manifestările antiromânești sunt masiv finanțate la numai câțiva km de Izvoru Mureșului”.

  Vlad Cubreacov, președintele Asociației „Răsărit Românesc” și cercetător CESPE, a declarat că acest eveniment este așezat sub două mari idei: cea de identitate națională și de solidaritate a românilor, oriunde s-ar afla ei. Basarabean la origini, domnia sa a afirmat că „din păcate națiunea română este organizată astăzi bistatal. Republica Moldova se confruntă, din perspectiva sa, cu dependența de finanțările din afară, corupție și sărăcie, raportul de sărăcie fiind, între Romania și Republica Moldova de 1 la 6, sărăcia fiind așadar de șase ori mai mare la Est de Prut. Singura rezolvare a acestor probleme este unirea cu Țara Mamă”. În încheiere, acesta a afirmat că integrarea europeană este „o lozincă iluzorie, întrucât nu se poate vorbi despre integrare europeană fără reunirea cu România”.

Biroul de Presă al Universității de Vară Izvoru Mureșului

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy