Luni, la ora 17:20, un echipaj de jandarmi a fost solicitat să intervină pentru a ajuta un cerb ce părea rănit, aflat în curtea unui imobil din cartierul Jigodin, municipiul Miercurea Ciuc.
De regulă, apelurile prin jandarmilor le este semnalată prezența animalelor sălbatice în curțile oamenilor sunt strict legate de nevoia de a îndepărta urșii. Dar azi, nu despre așa ceva a fost vorba.
„Printr-un apel la 112, o femeie ne semnala prezența unui cerb în curtea ei, care din cele relatate de către apelantă, părea rănit și nu voia să plece. Jandarmii care au ajuns acolo au constatat însă, că animalul nu este rănit, ci doar coarnele sale sunt încurcate în cablurile de la un gard electric dezafectat. Cu grijă, jandarmii au eliberat cerbul de firele în plus și l-au condus pe poarta proprietății înapoi spre libertate.”, a transmis IJJ Harghita.
IJJ Harghita mai informează că, pe timpul apelului, colegii din dispecerat au luat legătura și cu un medic veterinar, dar intervenția acestuia nu a mai fost necesară.
sursa foto/video: IJJ Harghita