Cimitirul Eroilor din Valea Uzului a dispărut! Cum au fost omorâți a doua oară eroii neamului românesc

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Fie prin acțiuni coordonate, fie prin ignoranță, Cimitirul Eroilor din Valea Uzului a fost ”asimilat” de unguri, dezvăluia în luna iulie 1998, cotidianul Jurnalul Național, în ediția print.

Dintr-o scurtă descriere asupra vremii, aflăm că ”monumentele și cimitirele eroilor români din Ardeal sunt în mare parte într-o stare deplorabilă din lipsa banilor și indiferența autorităților locale” și că ”un rol deloc de neglijat îl joacă și unii reprezentanți ai minorității maghiare”.

Autorul articolului scris cu 21 de ani în urmă, afirma că în timp ce monumentele eroilor români sunt îngropate în indiferență, eroii maghiari au parte de un tratament aparte și că Ardealul este împânzit de monumente și cimitire ale luptătorilor maghiari. Harghita și Covasna sunt județele cu cele mai multe monumente ridicate pentru militarii unguri.

Un exemplu:

” Statuia generalului ungur Gal Sandor a fost ridicată anul acesta într-o piață din Miercurea Ciuc. Statuia ridicată în bronz a valorat circa 40 de milioane de lei. Ajutorul bănesc a venit, în mare parte, din Ungaria. Colosul de 800 de kilograme a fost dezvelit la împlinirea a 150 de ani de la Revoluția din 1848 din Ungaria.”

Asta, în timp ce tot în județul Harghita avea loc ”pângărirea eroilor români”.

Șocant este ce s-a întâmplat în localitatea Valea Uzului, din județul Harghita. Asociația ”Cultul Eroilor” a semnalat cazul Guvernului și Parlamentului României. Pe scurt, cimitirul eroilor de la Valea Uzului a dispărut. În acest cimitir, întins pe o suprafață de aproximativ un hectar, au fost înhumați aproximativ 1300 de eroi români, unguri, germani și într-o proporție foarte mică, alte naționalități. Primăria comunei Sânmartin (de care aparține Valea Uzului) a fost cea care a desființat cimitirul. O delegație a primăriei, împreună cu membrii Asociației veteranilor din județul Covasna, a scos crucile de la capătul eroilor și, pline de pământ, le-au aruncat la umbra unui brad. O parte din crucile de lemn au fost arse într-un șanț din afara cimitirului, conform martorilor oculari. Obeliscul ridicat de Ministerul Apărării Naționale în anul 1985, pe care scria: ”Glorie eroilor români”, a fost culcat la pământ. În schimb, la loc de cinste, a fost ridicată, în 1994, o placă de marmură neagră pe care scrie: ”Închinat eroilor unguri care au murit pentru patria lor milenară. Devastarea nu se oprește aici. Destinația cimitirului a fost complet schimbată. Cu timpul aici au fost înmormântați cetățeni maghiari decedați după război, numărul crucilor cu nume maghiare înmulțindu-se. Lângă osuarul fost al eroilor s-a înălțat un stâlp de lemn pe care se poate citi o inscripție maghiară. În vorbirea curentă a maghiarilor acest stâlp este denumit ”stâlpul martirilor”, ca o acuză la adresa românilor.

Profanarea continuă prin comemorarea soldaților horthyști.

Sfințirea monumentului maghiar de la Valea Uzului, a avut loc la 26 august 1994, dată care a coincis cu sărbătorirea a 50 de ani de la moartea soldaților armatei ungare, căzuți în luptele cu armatele sovietice și române. Soldații horthyști au fost comemorați în acordurile imnului Ungariei, în timp ce vântul flutura steagurile roș-alb-verde. La ceremonie au participat numeroase persoane venite din Ungaria. Pe bună dreptate, într-o scrisoare trimisă către senatul României de Asociația Națională ”Cultul Eroilor”, este pusă întrebarea: ”Dar dacă maghiarii care au fost înhumați în acest cimitir fac parte din armata horthystă, care n-au locuit niciodată pe pământul scump al Transilvaniei – cu ce drept sărbătoresc luptătorii inamicului cotropitor pe teritoriul nostru?” Și este urmată de o constatare:”De fapt, cred că acesta a fost și motivul pentru care au desființat cimitirul: pentru a se pierde urma…”. Vicepreședintele Asociației Națioanle ”Cultul Eroilor”, colonel (r) Ioan Florea, a fost de mai multe ori la Valea Uzului. A văzut crucile aruncate într-o pădurice, unele cu pământ proaspăt pe ele… A văzut și cenușa unui foc. ”Ungurii spun că eroii lor au căzut la Valea Uzului în august 1944, în luptele cu rușii, dar în arhivele MApN nu există nici o luptă în acea perioadă, în acel loc”, spune colonelul Florea. 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy