CJ Harghita a lansat o platformă online unde se pot depune cereri de finanţare pentru diverse proiecte

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Consiliile locale din Harghita pot depune cereri de finanţare pentru alocarea de fonduri în vederea echilibrării bugetelor locale pe o platformă online lansată în premieră de Consiliul Judeţean, care are în vedere reducerea birocraţiei şi creşterea transparenţei folosirii banului public, unde consiliile locale pot depune cererile de finanţare pentru diverse proiecte, care pot fi consultate şi de către cetăţenii interesaţi.

borboly_csaba2Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că încă din 2008, instituţia pe care o conduce alocă sumele pentru echilibrarea bugetelor locale “pe baza cererilor de finanţare pentru proiecte concrete, care aduc servicii comunităţii şi rezolvă o problemă din localitatea respectivă“.

Pentru asigurarea transparenţei în luarea deciziilor şi pentru facilitarea procesului decizional, instituţia a elaborat o platformă, accesibilă la adresa http://investitii.judetulharghita.ro/.

Prezent la conferinţa de presă, Barabas Csaba, directorul de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, a explicat că platforma online a fost elaborată, împreună cu colegii săi, folosind programe de tip ‘open source’, ceea ce înseamnă nu s-au cheltuit bani publici în acest sens.

Potrivit sursei citate, până acum, consiliile locale depuneau cererile de finanţare la registratura Consiliului Judeţean, volumul de date era foarte mare şi anevoios de prelucrat, iar cetăţenii nu ştiau nimic despre planurile de dezvoltare ale localităţii, decât atunci când se lua o decizie.

Cu ajutorul acestei platforme, se completează un formular online, se marchează pe harta Google obiectivul pentru care se solicită finanţare, după care acesta este salvat, tipărit, semnat, ştampilat şi încărcat din nou pe site. Din acest moment, formularul ajunge direct la registratura Consiliului Judeţean şi urmează să fie verificat de specialiştii instituţiei.

Informaţiile despre proiectele depuse sunt disponibile la meniul “consilii locale”, de pe site-ul respectiv. De asemenea, pe harta Google cetăţenii pot vedea ce proiect a fost depus din localitatea lor dar şi fotografii cu obiectivul pentru care se solicită finanţare.

“Sper că această platformă ne va ajuta în reducerea birocraţiei şi în creşterea transparenţei. Pentru că, înainte să se ia o decizie de către Consiliul Judeţean, vrem să facem o consultare cu locuitorii judeţului. Să vadă şi ei în localitatea unde trăiesc ce proiecte sunt depuse, ce planuri de dezvoltare există şi nu cum era până acum, când aflau doar după ce se lua decizia”, a spus Barabas Csaba.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba a declarat că le-a cerut primarilor să depună proiecte ghidându-se după sloganul “Acasă, familie, viitor”, punctând faptul că se vor finanţa proiecte care vor ajuta mediul de afaceri, care pun accent pe educaţia profesională a tinerilor, dar şi cele care se referă la activitatea pompierilor voluntari sau sprijinirea prelucrării materiei prime din agricultură.

De asemenea, vor avea prioritate şi proiectele care se vor derula în sistem “clacă”, în care consiliile locale îşi aduc propria contribuţie. Preşedintele Consiliului Judeţean a mai adăugat că trebuie ajutate localităţile care nu au nicio şansă, întrucât nu sunt dezvoltate economic, sugerând primarilor din localităţile cu venituri locale substanţiale “să nu facă un sport în a depune zeci de proiecte la CJ, pentru sume de zece ori mai mare decât cele aflate la dispoziţie”.

Până în prezent, pe platforma online au fost încărcate peste 60 de cereri de finanţare, termenul limită pentru depunerea acestora fiind 23 februarie, ora 12.00.

Ulterior, cererile de finanţare sunt verificate, iar Consiliul Judeţean va lua o decizie referitoare la alocarea banilor, în următoarea şedinţă ordinară. AGERPRES

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy