Colonel Stelian Cimpoeşu, noul inspector şef la ISU Harghita

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Col. Stelian CIMPOESUÎncepând de vineri, 1 iulie 2016, prin ordin al inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, ISU Harghita are inspector şef împuternicit, pe o perioadă de 6 luni, în persoana domnului col. Cimpoeşu Stelian, care a ocupat până în prezent funcţia de prim-adjunct al inspectorului şef în cadrul inspectoratului.

             Colonel Cimpoeşu Stelian s-a născut la data de 30.04.1966, în oraşul Broşteni, judeţul Suceava. În anul 1992 a absolvit Institutul Militar de Infanterie, Grăniceri şi Chimie „Nicolae Bălcescu” Sibiu, iar în anul 2005 Universitatea „George Bariţiu” Braşov – Facultatea de Drept Ştiinţe juridice. În anul 2007 a absolvit masterul „Managementul situaţiilor de urgenţă”, în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti – Facultatea de Pompieri, iar în 2011, la Institutul de Studii pentru Ordine Publică Bucureşti, cursul de Management Strategic. Din anul 2009 a ocupat funcţia de prim-adjunct al inspectorului şef în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita.

            Ceremonia militară de predare-primire a comenzii şi drapelului de luptă al unităţii, prilejuită de trecerea în rezervă a inspectorului şef, general de brigadă Gheorghe Pop, va avea loc în data de 15 iulie 2016, începând cu ora 12.00, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, pe Platoul din faţa Palatului Administrativ.   

 COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy