Consiliul Județean Harghita a prezentat oferta de programe cu finanțare nerambursabilă

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Consiliul Județean Harghita sprijină în fiecare an organizațiile nonguvernamentale, cultele religioase, asociațiile, precum și persoanele fizice și juridice de drept public și privat cu scopul de a contribui la dezvoltarea județului Harghita prin promovarea valorilor culturale, turistice, de patrimoniu.

Astfel, a fost organizat un forum destinat comunității românești pentru a dezbate și  formula întrebări cu privire la programele cu finanțare nerambursabilă ale Consiliului Județean Harghita.

Programul de finanțare nerambursabilă a porturilor populare și tradiționale are în acest an un buget de 300 de mii de lei, data limită de depunere a proiectelor fiind 23 martie.

Programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale ale comunităţii româneşti din judeţul Harghita le-a fost alocat în acest an un buget de 70 de mii de lei. Proiectele pot fi depuse până în data de 25 martie.

În ceea ce privește programul de finanțare a activităților de tineret din județul Harghita, având în vedere că 2022 este Anul European al Tineretului, suma alocată acestui program a fost mărită la 500 de mii de lei, ca o noutate fiind introduse ca posibilități de proiecte Sprijinirea activității organizațiilor de tineret: conferințe, formare, seminarii, tabere, workshop-uri, concursuri și Sprijinirea activităților de tineret legate de Anul European al Tineretului. Data limită de depunere a proiectelor în cadrul acestui program este 30 martie.

Participanților la forum le-a fost prezentată aplicația dezvoltată anul trecut prin intermediul căreia pot fi încărcate documentele aferente proiectului https://programeproiecte.judetulharghita.ro/ro/register .

Programele cu finanțare nerambursabilă ale Consiliul Județean Harghita acoperă o gamă largă de domenii și aplicanții pot găsi informațiile necesare accesând link-ul https://judetulharghita.ro/proiecte/.

  • informații furnizate de Biroul de Presă al Consiliului Județean Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy