Consiliul Județean Harghita, alături de  fermieri

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Protestele fermierilor din întreaga țară, cauzate de măsurile guvernamentale care îi afectează atât pe aceștia cât și pe transportatori, făcând ca activitatea să întâmpine greutăți, nu rămâne fără ecou în județul Harghita.

Preocupat de acest aspect, Consiliul Județean Harghita este alături de fermieri, astfel, în data de 15 ianuarie, la sediul instituției, a avut loc o consultare la care au participat reprezentanții Asociației Organizațiilor Fermierilor Secui, Agenției de Dezvoltare Județeană Harghita, Asociației Intercomunitare de Dezvoltare Rurală .

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, a declarat că fermierii locali pot conta pe sprijinul instituției, ca în toate cazurile, întâlnirea având drept scop și reunirea părților implicate și asigurarea unui spațiu  comun de analiză.

Fermierii și transportatorii se află sub presiunea măsurilor guvernamentale care reprezintă o povară uriașă pentru ei. În cadrul întâlnirii am discutat despre o serie de probleme și provocări care fac viața dificilă pentru cei din acest sector, fie că este vorba de conducerea vehiculelor agricole pe drumuri, de subvenții, de birocrație, de prețul combustibilului, de produsele locale, de legislație. Întotdeauna am fost alături de fermierii noștri și vom continua să facem acest lucru”, a apreciat președintele.

Asociația Organizațiilor Fermierilor Secui oferă celor trei județe posibilitatea de a acționa împreună, de a-și reprezenta interesele în comun.

În acest sens, a fost pregătit un chestionar care este disponibil pentru completare accesând acest link -click.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală, sub conducerea lui László Csongor, pregătește documentele pentru inițierea unei petiții care să sprijine propunerile organizațiilor de fermieri.

Printre cele mai importante propuneri formulate sunt: reducerea birocrației în întocmirea dosarelor de finanțare APIA, reducerea numărului de registre obligatorii ținute de fermieri, simplificarea cerințelor pentru plăți, introducerea unui ajutor specific în județele afectate de pagubele produse de animalele sălbatice, ajutoare pentru combustibil nu numai pentru persoanele juridice, ci și pentru persoanele fizice, permisiunea de a conduce tractoare și utilaje agricole cu un permis de categoria B, cu un vehicul tractat, simplificarea aspectelor administrative ale proiectelor lansate de AFIR, reducerea coplății pentru înscriere și accesul la credite cu dobândă redusă pentru finanțarea coplății.

foto și informații furnizate de Biroul de presă CJ Harghita

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy