Consiliul Județean Harghita, decizii pentru asigurarea deszăpezirii drumurilor județene pe timp de iarnă, în condiții de economie bugetară

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Iminența apariției unor noi măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare a determinat convocarea de îndată a ședinței extraordinare a Consiliului Județean Harghita, joi, 26 octombrie, caracterul de urgență  fiind dat de necesitatea atribuirii serviciilor de întreținere de iarnă către societatea Întreținere Drumuri Harghita SRL.

Astfel, a fost aprobată atribuirea contractelor de servicii pentru două loturi aferente zonelor Ciuc și Odorhei.

Sectoarele de drum vizate sunt DN13A-Ciba-Ciceu-DN12, ieșire Cioboteni-Șoimeni-Păuleni Ciuc-Delnița(DN12A), Racu-Mihăileni-Livezi, Frumoasa-Mihăileni, Dănești-Cârța-Tomești-Sândominic-ieșire Bălan, pentru zona Ciuc.

În zona Odorhei sunt vizate sectoarele de drum limită județul Covasna-Ocland- Sânpaul, Orășeni-Sânpaul, DJ137-Ulieș-Petecu-limită județul Brașov, Ulieș-Daia-Orășeni.

Nu știu cum vor fi lunile noiembrie-decembrie, din punct de vedere al cheltuielilor bugetare, dar copiii trebuie să meargă la școală,  indiferent dacă ninge sau nu. Trebuie să fim pregătiți și să luăm decizii înainte de aprobarea Ordonanței de Guvern,  pentru că proiectul de reducere a cheltuielilor bugetare prevede că nu se vor mai putea încheia contracte după data de 1 noiembrie. Cele două contracte vor asigura întreținerea pe timp de iarnă în zonele Ciuc și Odorhei”, a precizat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy