Controale inopinate în școlile din județul Harghita. Elevii depistați fumând au fost amendați

0

Articol disponibil în: Română

Foto cu caracter ilustrativ

În cursul lunii decembrie 2019, în unităţile de învăţământ de nivel gimnazial şi liceal din cinci oraşe ale judeţului Harghita s-au desfăşurat controale inopinate, cu scopul depistării elevilor care fumează în timpul orelor sau în pauze, a transmis prefectul Ion Proca într-un comunicat de presă.

Aceste controale se desfăşoară în baza Ordinului Prefectului judeţului Harghita nr. 621/2019, privind prevenirea şi combaterea fumatului în unităţile de învăţământ şi în spaţiile adiacente acestora, activităţile specifice fiind prevăzute şi în „Planul de măsuri al Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita privind prevenirea şi combaterea fumatului în mediul şcolar, pentru anul şcolar 2019-2020.

La controalele inopinate au participat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita, ai liceelor, ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita şi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita.

Au fost efectuate verificări în 17 unităţi de învăţământ din judeţ. Au fost depistaţi 6 elevi, după cum urmează: 3 elevi de la un Liceul din Cristuru Secuiesc, şi 3 elevi de la un Liceul din Miercurea Ciuc, 3 elevi fiind amendaţi, iar alţi 3 au primit avertismente.

Membrii echipelor mixte consideră că aceste controale inopinate sunt necesare în continuare. În plus, câţiva directori ai unităţilor de învăţământ sunt de părere că aceste controale trebuie să aibă loc mai frecvent, deoarece ele reprezintă un sprijin în prevenirea şi combaterea fenomenului fumatului.

Activităţi de prevenire, dar şi controale vor fi organizate şi pe parcursul semestrului al II-lea al anului şcolar 2019 – 2020.

În aceste activităţi sunt implicate următoarele instituţii: Instituţia Prefectului Judeţul Harghita, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” Harghita, Direcţia de Sănătate Publică, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy