Controale la service-uri și firme de piese auto din Harghita. Amenzi de 44.000 de lei
Articol disponibil în:
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Harghita au desfășurat, miercuri, 17 septembrie, o amplă acțiune de control la operatori economici care activează în domeniul auto.
Verificările au fost realizate împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Harghita și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Harghita.
Acțiunea a urmărit prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, dar și verificarea respectării legislației în cazul vehiculelor scoase din uz, al activităților de tip service auto și al comerțului cu piese auto noi și second-hand.
În total, oamenii legii și reprezentanții instituțiilor de control au verificat 10 operatori economici din județ.
În urma controalelor, au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 44.000 de lei.
Totodată, autoritățile au dispus confiscarea sumei de 2.082 de lei, bani despre care polițiștii precizează că reprezentau venituri nefiscalizate.
Verificările au scos la iveală și o situație care a dus la deschiderea unui dosar penal. În cazul unui operator economic, polițiștii au constatat lipsa autorizațiilor ISCIR necesare desfășurării activității.
În acest caz a fost întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile Legii nr. 64/2008.
Inspectoratul de Poliție Județean Harghita anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în scopul prevenirii și combaterii activităților economice ilegale.

