Control și sancțiuni la o firmă de dezmembrări auto din Miercurea Ciuc

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: Garda de Mediu Harghita
Săptămâna trecută, în urma unui control efectuat de Garda de Mediu Harghita împreună cu IPJ Harghita, la un operator economic care desfășura activitate de dezmembrare/tratare a vehiculelor scoase din uz pe raza municipiului Miercurea Ciuc, comisarii de mediu au constatat că acesta desfășura activitatea fără deținerea actelor de reglementare din punct de vedere al protecției mediului și nu a putut prezenta nici formularele prevăzute de legislație pentru predarea deșeurilor periculoase/nepericuloase rezultate din activitate.
Cu ocazia unui control anterior operatorul economic a fost sancționat contravențional pentru lipsa autorizației de mediu și i s-au impus măsuri cu termene pentru conformare și i s-a interzis desfășurarea activității în lipsa autorizației de mediu, însă acesta nu le-a îndeplinit în totalitate și la termen, motiv pentru care acestuia i se aplică amenda contravențională prevăzută de OUG 195/2005 privind protecția mediului în cuantum de 50.000 lei.
Conform Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare a deşeurilor periculoase (cod 16 01 04*) constituie infracţiune şi se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 5 ani sau cu amendă.
Activitatea de dezmembrare a autovehiculelor se supune procedurii de autorizare din punct de vedere al protecției mediului. Lipsa acesteia contravine Legii 212/2015 și se sancționează cu amendă de la 1000 lei la 2000 lei, pentru persoanele fizice, şi de la 20000 lei la 40000 lei.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy