Control silvic în Harghita: peste 23 de metri cubi de lemn fără acte, confiscați
Articol disponibil în:
Polițiștii harghiteni au confiscat 23,03 metri cubi de lemn de foc, după ce au constatat că materialul lemnos nu avea documente de proveniență. În urma verificărilor, operatorul economic a fost sancționat cu amenzi în valoare totală de 10.000 de lei.
Controlul a fost desfășurat pe 29 octombrie de polițiștii Serviciului de Ordine Publică Harghita – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol. La acțiune au participat specialiști silvici și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita.
Verificările au vizat respectarea legislației de către operatorii economici care desfășoară activități în domeniul silvic. La unul dintre operatorii controlați, echipa a identificat 23,03 metri cubi de lemn de foc din speciile rășinoase și fag, fără acte care să ateste proveniența.
Pe lângă lipsa documentelor, polițiștii au constatat și nereguli privind împrejmuirea depozitului. Pentru abaterile constatate au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în baza Legii nr. 171/2010, valoarea totală a amenzilor fiind de 10.000 de lei.
Materialul lemnos a fost confiscat și predat ocolului silvic competent. Potrivit IPJ Harghita, acțiunile de verificare vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea și combaterea încălcării regulilor privind depozitarea, transportul și comercializarea materialului lemnos.

