Copiii noștri, unealta lor?

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Biserica romano-catolica, prin preotul protopop Darvas Kozma Jozsef, vrea să organizeze sâmbătă un miting împotriva justiției din România, și împotriva DNA, cu privire la dosarul Liceului Unirea din Tîrgu Mureș. Ce vremuri am ajuns să trăim? Biserica, indiferent că e catolică, ortodoxă, evanghelistă, vrea să facă și ea politică, puțina politică. Că așa se cuvine. E în acord direct cu principiile Bibliei. Acolo, Iisus ne îndeamnă să urmăm copiii, nu să folosim copiii în scopuri politice, asa cum a făcut acest preot și zilele trecute când a strâns elevi de la școli din Miercurea Ciuc (Segito Maria, Marton Aron), care nici nu știau la ce participă, pentru a se evidenția încă odată ca om politic, care manifestă împotriva justiției. Pentru că domnul Darvas nu e la prima întâmplare de acest gen, el fiind cel care a cerut populației din Miercurea Ciuc să iasă în stradă să-l apere pe primarul penal Raduly Robert. Iar rezultatul strigătului său a fost că nimeni nu i s-a alăturat, pentru că maghiarii știu ce hram poartă acest domn, care ar trebui sa propovăduiască bunătatea și cuvântul Domnului și nu să se transforme într-un judecător. Să lăsăm justiția să-și urmeze calea, să nu ne folosim de copii ca de un scut în scopuri politice, mai ales acum în campanie electorală, pentru că este un lucru josnic. Chiar ne întrebam ce păzesc autoritățile din Harghita, Inspectoratul Școlar care permite ca elevii să fie implicați în astfel de lucruri? Superiorii pe linie bisericească știu acest lucru oare?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy