Creştere uşoară a cazurilor de COVID-19 în Harghita, în ultimele săptămâni

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Numărul cazurilor confirmate de COVID-19 în judeţul Harghita a început să crească uşor în ultimele săptămâni, medicii recomandând respectarea măsurilor de protecţie.

Potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de şefa Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Harghita, dr. Tar Gyongyi, această creştere a cazurilor confirmate este una caracteristică sezonului, cu precădere în rândul populaţiei adulte.

Aceasta a recomandat respectarea regulilor de protecţie, respectiv igiena mâinilor, purtatul măştii de protecţie în cazul în care există semne de infecţii respiratorii, evitarea locurilor aglomerate sau protejarea persoanelor vulnerabile de riscul infecţiei.

De asemenea, şi în timpul călătoriilor trebuie respectate aceste măsuri, pentru evitarea îmbolnăvirilor.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Miercurea-Ciuc, Kiss Edit, a precizat că din luna iunie au început să apară din nou cazuri de COVID-19, iar numărul a început să crească în ultima perioadă.

Începând cu luna iunie au început să apară din nou cazuri cu infecţia COVID-19 în Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc. După ce în luna iunie am avut două astfel de cazuri, în luna iulie au fost identificate 26 de cazuri. În momentul de faţă avem şapte pacienţi cu COVID-19 internaţi pe Secţia de Boli Infecţioase şi doi pacienţi pe Secţia Pediatrie. Cele şapte cazuri din Secţia de Boli Infecţioase sunt cazuri mai grave, pacienţi cu comorbidităţi. În ultima lună, forme uşoare ale infecţiei cu COVID19 au fost diagnosticate la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului, majoritatea pacienţilor testaţi pozitiv neavând nevoie de îngrijire spitalicească”a transmis Kiss Edit, la solicitarea AGERPRES.

Aceasta a menţionat că la nivelul unităţii spitaliceşti s-au luat o serie de măsuri de prevenţie şi control.

La nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc am introdus o serie de măsuri de prevenţie şi control având în vedere numărul în creştere a cazurilor identificate cu infecţie COVID-19 în rândul pacienţilor şi a populaţiei. S-au comunicat secţiilor măsurile care trebuie aplicate în situaţia în care identifică o infecţie COVID-19 în rândul pacienţilor internaţi pe secţie, precum şi dacă se identifică o infecţie în rândul personalului medical. Referitor la vizitatori, restricţie se aplică numai pentru vizitatorii pacienţilor infectaţi cu COVID-19, ei nu pot fi vizitaţi numai în cazul pacienţilor critici, cu respectarea măsurilor de protecţie. Totodată, în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţă se testează cu test rapid toate cazurile suspecte, cu simptomatologie de infecţie respiratorie, în vederea identificării precoce a cazurilor care se prezintă prin Urgenţă”, a mai informat reprezentantul SJU Miercurea-Ciuc.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy