Criminalitatea economică din Harghita sancționată cu amenzi de aproape 100.000 de lei

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Rezultatele unor ample acţiuni desfăşurate în ultimele zile de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, pe raza întregului judeţ. 

POLITIST-ECONOMICÎn intervalul ultimelor două zile, la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, au fost organizate şi executate acţiuni specifice, pe raza întregului judeţ.

La aceste acţiuni au participat 8 specialişti de profil, care au efectuat 41 de controale, în urma cărora au constatat 39 de fapte de natură contravenţională, sancţionate cu tot atâtea amenzi, al căror cuantum total se ridică la aproape 100.000 de lei.

Actele normative care stau la baza întocmirii proceselor verbale de contravenţie sunt Legea 12/1990 – R privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, O.U.G. nr. 28/1999 – R  privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat fiscale şi Legea 252/2013 privind registrul unic de control.

Totodată, poliţiştii au luat şi măsura complementară a confiscării unor bunuri, constând în produse artizanale şi alimentare, în valoare totală de aproximativ 4.000 de lei.

Având în vedere necesitatea permanentă a asigurării unui climat de normalitate şi de legalitate în domeniu, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice vor desfăşura în continuare acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilicite de comerţ şi a încălcării legislaţiei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy