Culturile de cartofi din Harghita, distruse din cauza fenomenelor de băltire şi putrezire

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Aproximativ 200 de hectare cultivate cu cartofi sunt afectate de vremea ploioasă, specialiştii prognozând că recolta va avea serios de suferit din cauza fenomenelor de băltire şi putrezire, informează Agerpres.

Şeful Direcţiei pentru Agricultură Harghita, Torok Jeno, a declarat presei că asemenea probleme se înregistrează în special în zona Ciucul de Jos, unde apa stagnează între rânduri de mai multe zile, chiar şi săptămâni.

„Avem inventariate circa 200 de hectare, unde apa stagnează între rânduri de mai multe zile, chiar săptămâni, avem probleme cu băltirea, cu putrezirea şi, implicit, vom avea pierderi mari de recoltă. Ulterior, se complică recoltarea şi păstrarea cartofului. Astfel de fenomene se înregistrează în Ciucul de Jos, în comunele Sânmartin, Cozmeni, Tuşnad Sat”, a precizat Torok Jeno.

Potrivit sursei citate, din cele 61 de zile din lunile iunie şi iulie, în 42 s-au înregistrat precipitaţii, iar în dimineţile în care nu a plouat s-a semnalat ceaţă, aceste condiţii favorizând apariţia manei.

Şeful Direcţiei pentru Agricultură Harghita susţine că atacul de mană se manifestă în tot judeţul, dar acolo unde terenul are drenaj bun şi unde s-a reuşit aplicarea tratamentelor, culturile vor fi afectate într-o măsură mai mică.

Torok Jeno recomandă agricultorilor care au soiuri târzii să continue tratamentele contra manei, iar la soiurile timpurii şi în special la cele atacate de mană, să treacă la întreruperea mecanică sau chimică a vegetaţiei, ca să nu pătrundă sporii din frunze în tuberculi şi să-i putrezească.

Agricultorii au speranţa, însă, că preţul va fi mai bun, existând solicitări deja pentru cartofi timpurii.

În Harghita, cartoful a fost cultivat, în acest an, pe 7.500 de hectare, în ultimii ani suprafaţa scăzând, din cauza preţurilor mici înregistrate la valorificarea recoltei.

În ceea ce priveşte celelalte culturi, se mai înregistrează probleme la cereale, unde există în continuare riscul încolţirii în spic şi al scăderii calităţii de panificaţie, la unele soiuri şi pe anumite parcele, în condiţiile în care sunt întârzieri la recoltate, din cauza vremii ploioase.

Şeful Direcţiei pentru Agricultură Harghita susţine că 2018 este cel mai capricios an din ultimii 40, în luna iunie media multianuală a precipitaţiilor fiind de 216 litri/metru pătrat sau chiar de 303 l/mp, în zona Gheorgheni, în condiţiile în care media multianuală a lunii este de 95 l/mp.

În ceea ce priveşte luna iulie, precipitaţiile au fost mai puţine cantitativ, dar şi în acest caz au depăşit media multianuală.

Sursa: AGERPRES

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy