Cupa Călimani la alergare montană

0

Articol disponibil în: Română

Asociația Salvamont Toplița Căliman vă invită la prima ediție a concursului de alergare „Cupa Călimani la alergare montană” care va avea startul de la @Cabana Lomas în data de 15 septembrie 2018. 

Pentru ca experiența să fie accesibilă tuturor, la această primă ediție, vom avea două curse: semimaraton – 21 de km, cu 1100 m diferență de nivel, ceea ce va fi o provocare pentru cei cu experiență în alergare; cross – 7 km, cu 250 m diferență de nivel, accesibilă și pentru cei mai puțin pregătiți însă dornici să exploreze muntele.

Am încercat să cuprindem în cele două trasele, pe care se vor desfășoară cursele, zonele cele mai sălbatice și spectaculoase din zonă astfel că veți fi purtați pe poteci marcate cât și pe unele neamenajate. Înscrierile se fac la link-ul următor: http://cupacalimani.ro/inscriere/, taxa de înscriere: 70 lei pentru semimaraton și 40 lei pentru cursa scurtă.

Cum ajungi la Cabana Lomaș?

Din Toplița, pe DN15, se pornește înspre Borsec până la Monumentul Eroilor Toplița (8km), de unde se intră pe drumul forestier ce duce la cabană. Mai departe se urmărește marcajul cruce roșie, după 8km, ajungeți la intersecția cu drumul forestier Voievodeasa și continuați pe drumul din stânga.

ATENȚIE, de aici urmăriți marcajul cruce albastră iar după 1 km ajungeți la Schitul Tuturor Sfinților, de aici țineți tot stânga pe cruce albastră și mai mergeți încă 3 km până la cabana Lomaș. Drumul este accesibil cu aproape orice tip de autoturism iar pentru cei care sosesc cu trenul în Toplița: din central orașului se pot lua curse locale sau taxi-uri până la Monumentul Eroilor Toplița.

Vă așteptăm să descoperiți sălbăticia neatinsă a Călimanilor pe un traseu ce pleacă de la Cabana Lomaş (1000m) și urcă pe Valea Lomăşiţei până pe Vf. Reţiţis (2021m) apoi coboară pe poteci ascunse înapoi la cabană.

După cum v-am obișnuit, și la competiția de schi de tură, la finish vă așteptăm cu un gulyas delicios și un party în poiană.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy