Mihai și Daniel, salvatori de vieţi şi în timpul liber

0

Articol disponibil în: Română

Sg.maj. Mihai Sîrghie și sg.maj. Daniel Surugiu, absolvenți ai Școlii de Subofițeri de la Boldești, care de 7 luni sunt încadrați la ISU Harghita, Detașamentul Miercurea Ciuc, au sărit recent în ajutorul unei femei în vârstă, care căzuse pe asfalt și sângera destul de puternic.

Daniel și Mihai erau în timpul liber și se întorceau spre casă cu mașina.

” – Oprește repede! E cineva căzut pe asfalt!
Cei doi au tras imediat pe dreapta și s-au îndreptat către persoana respectivă. Au observat că femeia avea o rană la cap și sângera destul de puternic!
Zona nu era foarte circulată.
-Daniel, tu sună la 112, iar eu îi acord primul ajutor.
In timp ce suna la 112, Daniel a adus trusa medicală pe care o avea în mașină, deoarece hemoragia era destul de puternică.
Femeia era lucidă, dar din cauza șocului nu se putea ridica.
-Doamnă, ce s-a întâmplat? V-a lovit cineva?
-Nu copile, am alunecat pe scara aceea din spate și am căzut cu capul de asfalt…
-Imediat vin colegii noștri și o să mergeți la spital pentru investigații. Stați liniștită, sunteți în siguranță!
Până la sosirea echipajului SMURD, Mihai și Daniel au oprit hemoragia victimei și au făcut o primă evaluare a acesteia.
-Câți ani aveți? Suferiți și de alte afecțiuni?
-În ‘33 sunt născută, maică. Altele decât lovitura asta la cap nu am, doar cele de-ale bătrâneții.
În câteva minute a apărut și ambulanța SMURD.
-Ce faceți băieți? Parcă erați liberi. Care e starea doamnei?
-Am reușit să îi mai oprim hemoragia și e stabilă. Să sperăm că nu sunt complicații.
Bătrânica de 88 de ani a fost transportată imediat la spital.
Zgomotul produs de sirena ambulanței a adunat în jur de 20 de persoane care au asistat la toată scena.
La final, Mihai și Daniel au primit felicitări și chiar aplauze din partea acestora. Gesturi la care nu se așteptau, dar pe care le merită din plin.”,  se precizează pe pagina Ministerului Afacerilor Interne.
„Mulțumim colegilor noștri care, prin implicare și spiritul lor civic, au demonstrat că viața este întotdeauna și în orice circumstanță o prioritate.”, a transmis ISU Harghita. 
Felicitări, Daniel și Mihai, pentru că vă faceți meseria cu profesionalism, punând pe primul plan viaţa, integritatea şi siguranţa celor de lângă ei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy