Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

De ce este greșit ce face primarul din Târgu Mureș cu plăcuțele bilingve și ce este de făcut

Primăria Târgu Mureş a început înlocuirea indicatoarelor stradale ale oraşului cu plăcuţe bilingve, Dan Tanasă, deputatul Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) a şi depus o reclamaţie la „autorităţile competente” cu privire la presupusa încălcare a legii.

Zoltán Soós, primarul independent ales în fruntea oraşului în urmă cu un an, a menționat într-o declaraţie făcută agenţiei ungare de presă MTI faptul că s-a început înlocuirea indicatoarelor stradale pe baza unei hotărâri a consiliului local în vigoare de mai mulţi ani este un semn al normalităţii.

El a adăugat că o licitaţie publică a fost lansată pentru confecţionarea noilor plăcuţe emailate. Pe aceste indicatoare de culoare albastră, numele străzii apare cu litere albe în limba română în partea de sus şi în maghiară dedesubt, iar în partea dreaptă a indicatorului sunt indicate şi numerele caselor până la colţul următor. Primarul a precizat că, deocamdată, au fost înlocuite plăcuţele străzilor şi pieţelor din centrul oraşului, dar activitatea va continua.

Dan Tanasă, renumit pentru procesele sale împotriva inscripţiilor şi simbolurilor maghiare, a atras atenţia marţi asupra indicatoarelor stradale bilingve într-o postare pe un portal de socializare.

Deputatul AUR şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la amplasarea indicatoarelor stradale bilingve, deoarece, în opinia sa, o hotărâre judecătorească definitivă a anulat în aprilie 2019 decizia Consiliului Local al municipiului Târgu Mureş privind indicatoarele bilingve, iar acţiunea de acum nu a fost precedată de demersurile legale necesare.

Deputatul consideră că primarul ales în urmă cu un an, Zoltán Soós şi administraţia UDMR-istă a municipiului vor să ascundă lipsa realizărilor revenind la „unica preocupare„, la „obsesia de marcare a teritoriului prin amplasarea de plăcuţe bilingve„.

„Este inadmisibil ca într-un oraş care speră la reformă şi modernizare autentică să ne lovim de aceleaşi metehne UDMR-iste, unde mutarea statuilor, redenumirea străzilor şi amplasarea plăcuţelor reprezintă singurele realizări, în timp ce românii din oraş sunt nevoiţi să aştepte cuminţi în colţul albastru pregătit de domnul Soós” – scrie deputatul. El îşi exprimă speranţa că este vorba de un eveniment izolat şi că nu se doreşte „îngroparea (oraşului) în veşnicul pretext etnic prin reaprinderea unor sensibilităţi„.

Ca răspuns la postarea deputatului, primarul Zoltán Soós a observat că Târgu-Mureş a devenit „noul loc de supravieţuire” al lui Dan Tanasă, explicând că Tanasă şi colegii lui trăiesc din incitarea tensiunilor interetnice.

„Noi nu vom renunţa, dacă va trebui, vom adopta încă o hotărâre în consiliul local, în baza căreia vom continua amplasarea indicatoarelor bilingve, pentru că la Târgu-Mureş aceasta este normalitatea. Există multe localităţi transilvănene cu indicatoare stradale bilingve. Nu cred că va exista vreun obstacol legal care să ne împiedice să realizăm şi noi acelaşi lucru” – a declarat primarul. (sursa webradio.hu)

Orice modificare sau atribuire a denumirilor unor străzi sau instituții publice se face cu respectarea stricta a normelor legale în vigoare. Nici o hotărâre de consiliu local nu este mai presus de aceste norme, iar pașii pentru atribuirea denumirilor sunt clar stipulati în ordonanța 63/2002, niciunul dintre aceștia nefiind opționali.
Astfel, potrivit legislației actuale, nici o astfel de modificare nu se poate face fără solicitarea avizului Comisiei pentru Atribuire de Denumiri, hotărârile consiliilor locale și ale consiliilor județene, adoptate fără solicitarea acestui aviz fiind nule de drept. Deși HCL prin care se aduceau modificări denumirilor unor străzi din mun. Tg. Mureș a fost anulată de instanță in 2019, primarul Soos Zoltan a hotărât sa ignore legea cu bună știință și sa cheltuiască banul public pe niște plăcuțe care oricum vor fi înlăturate. Si care este posibil sa producă iar învrăjbire intre romanii si maghiarii din Targu Mureș.

D.E.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.