De Ziua Mondială a Educației – Nominalizări la Premiul Mentor pentru excelență în educație 2023

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Zece profesori și antrenori vor primi și în acest an distincția Premiul Mentor pentru excelență în educație. Premiul constă dintr-un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi și o sumă în valoare de 8.000 de lei. Informații despre nominalizare și formularul de înscriere se găsesc pe https://pentrucomunitate.ro/ro/mentor

Programul se organizează de 14 ani din dorința de a atrage atenția opiniei publice asupra acelor profesori, educatori, antrenori, mentori, care au avut un rol important în viața discipolilor lor, au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor.

Programul este organizat – începând din anul 2010 – de Fundația Pentru Comunitate, fondurile fiind asigurate de Compania MOL România.

Pot fi nominalizați acei profesori, antrenori, mentori care au reușit și reușesc să stimuleze copii talentați, care îi pregătesc pentru a face față competițiilor, care caută în permanență posibilitățile lor de dezvoltare. Organizatorii doresc să fie nominalizați acei profesori, antrenori, mentori a căror excelență educativă a condus generații întregi spre succes, a căror activitate însă a rămas în umbră, fără recompense morale sau materiale în măsura valorilor realizate.

Dacă îi cunoașteți, nominalizați-i la Premiul Mentor pentru excelență în educație.

Orice persoană poate să facă o nominalizare atât în nume propriu cât și în numele unui grup.

Detalii și formular de nominalizare se găsesc pe site-ul Fundației Pentru Comunitate – https://pentrucomunitate.ro/ro/mentor

Gala Premiilor Mentor se va organiza în primăvara anului viitor la sala Amfiteatru de pe acoperișul Teatrului Național București.

Laureații Premiului Mentor din Harghita:

2022 – Csavar Mária. profesor de limbă și literatură română – https://bit.ly/40NCZ5Z

2021 – Székely Zoltán, profesor de fizică – https://bit.ly/3ecbccF

2020 – Csutak Judit, profesor de literatură – https://bit.ly/3IGWIwh

2019 – Sándor Csaba, profesor de dans popular – https://bit.ly/3nszJui

2017 – Balázs József Imre, profesor de desen – https://youtu.be/Nub8p1iEFOg

2016 – Bogács Nóra Ágnes, profesor de limbă și literatură maghiară – https://bit.ly/3ryQeYO

2015 – Márton Árpád, pictor – https://bit.ly/3EffF9v

2013 – Bogyó Mária, antrenor patinaj viteză – https://bit.ly/3yk6alH

2012 – Jakócs Zoltán, profesor atletism – https://bit.ly/3ryRjjk

2011 – Kiss Lóránd, profesor de chimie – https://bit.ly/3T1aq1p

2010 – Haáz Sándor, profesor de muzică – https://bit.ly/3REYb9E

2010 – Gyulai Adalbert, profesor de educație fizică – https://bit.ly/3rtOAI9

2010 – Biró G. Albert, profesor de matematică, logică – https://bit.ly/3EgI7Yr

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy