Delgaz Grid a înfiinţat, în parteneriat cu Primăria Topliţa, reţeaua de distribuţie a gazelor naturale din municipiu

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Începând cu luna decembrie a acestui an, municipiul Topliţa, din judeţul Harghita, este racordat la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale şi, în acest fel, după realizarea racordurilor individuale, atât locuitorii municipiului, cât şi firmele din zonă vor putea să se bucure de beneficiile gazelor naturale în gospodării, şcoli, instituţii publice, fabrici etc.

Înfiinţarea noii distribuţii de gaze naturale a constat în construirea a 35 de kilometri de conducte şi branşamente pe 33 de străzi din Toplița, valoarea investiției fiind de aproape 13 milioane de lei, o treime fiind acoperită de operatorul reţelei de gaze naturale Delgaz Grid, iar diferența de către Primăria Topliţa, în baza unui parteneriat încheiat între cele două părţi.

„Am finalizat la Toplița una dintre cele mai importante investiţii. Lucrările au început în urmă cu doi ani şi iată că finalul anului vine cu această veste bună pentru locuitorii orașului, dar şi pentru mediul de afaceri. La nivelul întregii companii, în 2023, în colaborare cu autoritățile locale, am înființat distribuții noi de gaze naturale în 14 localități.”, spune Cristian Ifrim, directorul general adjunct al Delgaz Grid.

„Doresc să aducem mulțumiri companiei Delgaz Grid și firmei constructoare Instgaz care, în ciuda micilor dificultăți apărute și a numeroaselor ore de muncă, au dat dovadă de profesionalism și implicare pe parcursul acestui proiect extrem de important pentru comunitatea noastră”, a declarat Dumitru Olariu, primarul municipiului Toplița.

A fost un proiect de anvergură care nu s-ar fi realizat fără o bună colaborare între compania noastră și autoritățile locale. Au fost și destule provocări și greutăți pe parcursul celor doi ani, pe care însă le-am depășit. Important este că de acum toți cei care doresc să se conecteze la rețeaua de gaz o pot face”, afirmă Tudor Pop, director Strategie și Tehnologie Rețea Gaz  Delgaz Grid.

Până în prezent, în acest an au mai fost puse în funcțiune noile distribuții de gaze naturale din localitățile: Someșu Rece (jud. Cluj) și Iojib (jud. Satu Mare, urmând ca în perioada următoare să fie puse în funcțiune cele din localitățile Hudum, Mănăstirea Doamnei și Agafton (jud. Botoșani), Ciurea, Dumbrava și Cristești (jud Iași), Berești și Curița (jud. Bacău), Voroneț (jud. Suceava), respectiv Băbăsești și Potău (jud Satu Mare).

Despre Delgaz Grid

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.800 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,2 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 3,37 miliarde de euro.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy