Disputa Harghita-Neamț revine. Cheile Bicazului, din nou pe masa instanței

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Instituția Prefectului – județul Neamț a fost citată într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Harghita, în calitate de pârâtă, alături de UAT Gheorgheni, UAT Bicaz Chei, UAT Județul Neamț, Instituția prefectului – județul Harghita, O.C.P.I. Harghita, O.C.P.I. Neamț și S.C.Satelit NT SRL, în care reclamantul, UAT Județul Harghita, prin Consiliul Județen Harghita, solicită anularea procesului verbal de delimitare având ca obiect stabilirea traseului de hotar administrativ pe porțiunea comună Gheorgheni – Tulgheș – Bicaz.

În fapt, este vorba despre același proces verbal de delimitare care a făcut obiectul dosarului nr.1417/105/2011* și asupra căruia Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat definitiv, prin Decizia nr.454/27.06.2020, în sensul respingerii cererii de anulare a respectivului act.
Prin cererea formulată de către Consiliul Județean Harghita nu sunt invocate noi motive, față de acțiunea anterioră, care să justifice promovarea unei alte cereri cu același obiect, practic reiterându-se faptul că prin menținerea actului administrativ contestat a fost „rectificată” suprafața celor două județe (Neamț și Harghita), cu o întindere de aproximativ 700 ha în defavoarea municipiului Gheorgheni.

a transmis Instituția Prefectului Neamț

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy