DNA anchetează achiziția de vaccinuri anti-Covid. Acuzații de abuz în serviciu

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Pe rolul DNA a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect modalitatea de achiziționare a dozelor de vaccinuri anti-COVID-19, de la declanșarea pandemiei până în prezent.  

Urmărirea penală se desfășoară cu privire la faptă („in rem”), respectiv abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. Prin urmare, în acest moment,  nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat.

Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs ori dacă nu s-a produs vreo faptă ce ar intra sub incidență penală.

Întrebat, marți, în conferința de presă, despre dosarul deschis de DNA, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță a răspuns:

Am văzut astăzi în spațiul public acest tip de informație, dar nu am date suplimentare. Cert este că din ceea ce eu știu, modalitatea de achiziție la nivelul tuturor țărilor europene se supune aceleiași proceduri, întocmită și elaborată de Comisia Europeană.”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy