Dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier puse în aplicare de polițiștii harghiteni

0

Articol disponibil în: Magyar Română

  • Doi bărbați, unul din Gheorgheni, iar celălalt din Lăzarea,  s-au ales cu dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier

La data de 30 mai 2023, un bărbat de 77 de ani, din municipiul Gheorgheni, a fost depistat de polițiști, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în timp ce conducea un autoturism în localitatea sa de domiciliu, fără a avea montate plăcuțe cu numerele de înmatriculare.
În urma verificărilor s-a constatat faptul că vehiculul condus figurează ca fiind radiat din anul 2021.

A fost întocmit un dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat cercetările fiind continuate, sub coordonarea procurorului.

La data de 31 mai 2023, în jurul orei 3:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Gheorgheni au fost sesizați, prin intermediul numărului unic 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii care s-au deplasat la fața locului s-a constatat faptul că un tânăr de 22 de ani, din localitatea Lăzarea, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Gheorgheni, ar fi intrat în coliziune cu gardul unui imobil după care a  acroșat o remorcă ce se afla parcată.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest fiind înregistrată o valoare de 0,55 mg/L alcool pur în aerul expirat.

A fost întocmit dosar penal pentru conducerea sub influența alcoolului.

  • informații furnizate de IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy