Două podețe noi în Tulgheș și Hagota
Articol disponibil în: Magyar Română
La sediul Consiliului Județean Harghita a avut loc vineri, 20 ianuarie întâlnirea dintre proiectantul lucrărilor și reprezentanții consiliului județean, în vederea consultărilor cu privire la lucrările de la două podețe de pe drumul județean 127, în localitățile Tulgheș și Hagota.
După cum este menționat și în documentul de avizare a lucrărilor de investiții (DALI), având în vedere că podețele sunt într-o stare avansată de degradare, se așteaptă o deteriorare a stării drumului. Pentru prevenirea acestei situații se vor amplasa două podețe cu un diametru mai mare, și astfel vor crește condițiile de confort și siguranță a circulației pe drumul județean. Dat fiind faptul că piesele care intră în structura podețului sunt prefabricate, lucrările de înlocuire vor putea fi executate într-un timp foarte scurt. Proiectantul lucrărilor este întreprinderea individuală Luka O. Csaba. Mai multe informații cu privire la documentația de fundamentare a lucrărilor puteți obține, accesând link-ul https://drive.google.com/drive/folders/0B3DH_aG2Ui1US25OMGNJSDB1Mjg .