Două posturi vacante scoase la concurs de CJ Harghita

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Consiliul Județean Harghita organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuţie, vacante, după cum urmează:

  1. consilier, clasa I, grad profesional principal – Direcția Generală Programe, Proiecte și Achiziții Publice – Compartimentul Relații cu Culte Religioase;
  2. consilier, clasa I, grad profesional principal – Direcția Generală Economică – Compartimentul Urmărire Organizații Finanțe.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 09 martie 2018: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 21 martie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
  • 27 martie 2018, ora 10:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Consiliului Județean Harghita, din Orașul Miercurea Ciuc, Piața Libertății, nr. 5, telefon: 0266/207.700 interior 1406.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy