Dublă crimă în județul Pest din Ungaria. Un cetățean român de 18 ani a fost reținut

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto cu caracter ilustrativ

Un cetăţean român în vârstă de 18 ani a fost reţinut pentru o dublă crimă în Ungaria. Potrivit comunicatului postat, joi dimineaţă, pe site-ul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Pest, bărbatul, fără ocupaţie, care trăia din munci ocazionale, a intrat marţea trecută în curtea victimelor din localitatea Nagykőrös, le-a cerut ţigări, după care s-a oferit să le ajute la tăierea lemnelor. În timp ce lucra, una din victime, un băiat de 17 ani, care stătea lângă el, i-a spus că împreună cu tatăl său au mulţi bani. Din acest motiv, suspectul l-a lovit în cap cu toporul, i-a luat telefonul mobil după care a intrat în casă, unde l-a lovit în cap şi pe tatăl băiatului în vârstă de 51 de ani. Bărbatul nu a găsit bani, astfel că a părăsit locul faptei cu telefonul, se arată în comunicatul citat de agenția ungară de presă MTI.

Documentul mai precizează că a doua zi, un membru al familiei victimelor a anunţat poliţia că o casă a fost incendiată, iar în ea au fost găsite două cadavre.

În urma anchetei, poliţiştii l-au audiat marţi în calitate de suspect pe cetăţeanul român în vârstă de 18 ani, care a recunoscut cele două crime, dar nu a vorbit despre incendiul, care, probabil, a avut scopul de a înlătura indiciile. Poliţia l-a reţinut pe bărbat şi a iniţiat urmărirea penală pentru suspiciunea întemeiată de ucidere a mai multor persoane şi a iniţiat arestarea acestuia, se arată în comunicatul poliţiei.

 

*

MTI nu precizează dacă cetățeanul român este de etnie maghiară sau română.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy