Ediția a II-a a Cupei Centenarului Marii Uniri – I. J. J. Harghita, calificat pentru faza finală
Articol disponibil în:
Română
În perioada 05 – 22 august a. c., în cadrul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Gheorgheni, s-au desfășurat optimile de finală ale competiției de minifotbal, „Ediția a II-a a Cupei Centenarului Marii Uniri”, organizată de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.
În urma celor două etape parcurse (desfășurate în perioadele 05 – 08 august, respectiv 19 – 22 august), după meciuri disputate într-o atmosferă de total fair-play, s-au calificat pentru faza finală echipele aparținând următoarelor unități: I. J. J. Harghita, Jandarmeria Mureș (I. J. J. Mureș și G. J. M. Tg. Mureș), I. J. J. Bistrița-Năsăud, G. J. M. Cluj-Napoca, I. J. J. Gorj, G. J. M. Ploiești, I. J. J. Galați, I. J. J. Buzău).
Toți participanții au apreciat condițiile foarte bune de desfășurare a competiției asigurate de Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Gheorgheni și de Inspectoratul de Jandarmi Județean Harghita.
Felicitări echipelor calificate și multă baftă la faza finală!
sursa: Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Gheorgheni