Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Elevii și preșcolarii intră astăzi în vacanța de primăvară

Elevii și preșcolarii  intră vineri, 2 aprilie, în vacanța de primăvară. Pentru cei din anii  terminale, vacanța este împărțită în două tranșe de câte o săptămână, cu o perioadă de cursuri online între ele, de trei săptămâni. Ceilalți au vacanță de o lună.

Foto: tribuna.ro

Vacanțele de primăvară vor fi după cum urmează:

  • Pentru elevii din clase non-terminale (toți exceptând clasa a VIII-a și a XII-a): 2 aprilie – 4 mai
  • Pentru elevii din clasele terminale: 2-11 aprilie / 30 aprilie – 9 mai (Pastele Catolic: 4 aprilie; Paștele Ortodox: 2 mai)
  • Evaluarea Națională are loc între 22-25 iunie. Bacalaureatul are loc între 28 iunie – 1 iulie. 

Cea mai importantă modificare anunțată de Ministerul Educației este reducerea numărului de săptămâni de cursuri de la 34 la 33 de săptămâni pentru toți elevii și de la 37 la 36 de săptămâni pentru cei din învățământul profesional și tehnic.

În perioada vacanțelor se pot organiza activități educative la grădiniță, cu prezență fizică, cu avizul Direcției de Sănătate Publică.”, se precizează în Ordinul de ministru pentru modificarea structurii anului școlar.

Pe durata vacanțelor se pot organiza activități remediale, cu prezență fizică, cu elevii de clasa a VIII-a și cu elevii de la liceu, în toate localitățile în care incidența de infectare cu Covid-19 este de până la 6/1.000 de locuitori.

Semestrul a II-lea are 16 săptămâni, față de 17 cât avea inițial. Anul școlar pentru elevi, cu excepția celor din anii terminali, se încheie pe 25 iunie.

 




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *