Ministerul Educației a publicat joi, 23 iunie 2022, pe site-ul dedicat, evaluare.edu.ro, rezultatele obținute de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut probele Evaluării Naționale în perioada 14 – 17 iunie 2022.
În județul Harghita, la examen s-au prezentat 2.765 de candidați, dintr-un total de 2.814 de absolvenți înscriși.
În urma evaluării lucrărilor, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este 78,44% (2.166 de candidați). Niciun candidat nu a încheiat examenul cu media generală 10 (zece).
La proba de Limba și literatura română, 1.569 de candidați ( 56,58%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Un candidat a obținut nota 10.
La proba de Matematică, 1.988 de candidați (71,79 %) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 14 dintre aceștia au fost notați cu 10.
La proba de limbă şi literatură maternă, 2.312 candidaţi (96,53%) au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci). Patru dintre aceștia au obţinut nota 10.
Nu au fost elevi eliminați din examen.
Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).
Contestațiile pot fi depuse până vineri, 23 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi afișate în data de 30 iunie.
Citiți și Evaluarea Națională 2021: 75,86% – rata de promovare în Harghita, înainte de contestații