Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Femeie înjunghiată în Miercurea Ciuc, un bărbat a fost arestat

Inspectoratul de Poliție Județean Harghita are acordul procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, să comunice următoarele:

La data de 4 noiembrie 2022, în jurul orei 10:06, polițiștii harghiteni au fost sesizați, prin intermediul numărului unic de urgență 112, despre faptul că o femeie ar fi fost agresată, în Municipiul Miercurea-Ciuc.
Echipa operativă de cercetare, însoțită de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, care s-a deplasat la fața locului, au constatat că o tânără de 22 de ani, din localitatea Lunca de Jos, a fost înjunghiată, cu un cuțit, în zona gâtului și a corpului, de fostul său concubin, un bărbat de 33 de ani, din localitatea Cozmeni, care părăsise locul faptei.
În scurt timp acesta a fost identificat de oamenii legii și condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita.
În urma administrării probatoriului, de către procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, la ora 16:00 persoana a fost reținută și depusă în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, formulându-se, în același timp, propunere de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi și libertăți, din cadrul Tribunalului Harghita a emis, pe numele agresorului, la data de 4 noiembrie 2022, ora 19:30 , un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, cercetările fiind continuate, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor, faptă prev. și ped. de art.32 alin ( 1) Cod Penal, raportat la art.188 alin.(1) Cod Penal.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.