Fermierii își pot asigura culturile cu bani europeni

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Începând cu data de 1 aprilie 2019 se află în derulare sesiunea de depunere a cererilor de finanțare pentru submăsura 17.1 – Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, cu scopul de a încuraja fermierii să își asigure culturile împotriva fenomenelor climatice nefavorabile, cum ar fi: inundații, secetă, grindină, îngheț, ploi torențiale, tornade, furtuni, etc.

Sesiunea anuală de depunere a cererilor de finanțare pentru această submăsură este  împărțită în două etape: pentru culturile de primăvară și pentru cele de toamnă.

Etapa curentă de depunere a dosarelor cererilor de finanțare, aferentă culturilor de primăvară, se desfășoară în intervalul 01.04.2019 – 30.11.2019.

Alocarea financiară pentru întreaga perioadă de programare este de           42.797.487 euro, depunerea dosarelor cererilor de finanțare realizându-se continuu până la epuizarea fondurilor.

Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este de :

  • 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier, în cazul fermelor mici cu dimensiunea economică până la 11.999 euro standard output (SO);
  • 55% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier, în cazul fermelor cu dimensiunea economică mai mare sau egală cu 12.000 SO.

Pentru a beneficia de sprijin, solicitantul va încheia o asigurare pentru riscurile prevăzute, angajându-se să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contractul de asigurare. Condițiile de eligibilitate sunt detaliate în Ghidul solicitantului publicat pe pagina de web a AFIR (www.afir.info/Investiții PNDR/sM 17.1).

Alte informații relevante sunt disponibile pe paginile web ale AFIR (www.afir.info) și MADR (www.madr.ro).

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy