Fermierii și antreprenorii pot achiziționa direct echipamente agricole prin baza de date AFIR, fără proceduri de achiziții, pentru proiecte finanțate din fonduri europene

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Fermierii, procesatorii și antreprenorii din mediul rural, care solicită finanțare prin intermediul AFIR, pot achiziționa direct prin baza de date a AFIR – fără parcurgerea procedurilor specifice achizițiilor – mașini, utilaje, echipamente specializate, silozuri, sere, hale, grajduri și mobilier pentru proiectele de investiții finanțate cu fonduri europene nerambursabile.

Baza de date cu prețuri de referință, realizată și gestionată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), este disponibilă beneficiarilor fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală pe durata implementării Planului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) și a Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027). 

În prezent, în Baza de date online există o categorie de peste 5.000 de echipamente destinate agriculturii de tip low, strip sau no tillage, prin care se urmărește protejarea mediului și conservarea solului prin aplicare unor lucrări minime ale solului, în benzi sau chiar însămânțarea directă, fără lucrarea prealabilă a solului. De asemenea, sunt afișate tot mai multe tractoare și combine care au în dotare pachetul pentru agricultura de precizie (sisteme de ghidare prin satelit), semănători de precizie, dar și alte echipamente pentru agricultura de precizie, de tipul mașinilor de erbicidat, dronelor agricole, stațiilor meteo, distribuitoarelor de îngrășăminte, combinatoarelor, prăsitoarelor etc.

Pentru susținerea digitalizării activităților zootehnice, amintim faptul că în Baza de date a AFIR se regăsesc roboți de alăptat, roboți pentru muls, roboți pentru furajare, roboți pentru curățarea dejecțiilor etc., precum și peste 100 de echipamente destinate abatoarelor (inclusiv linii de abatorizare complete) aflate la dispoziția beneficiarilor noștri. Baza de date este actualizată în mod constant și completată cu noi elemente, astfel că în acest moment cuprinde prețuri de referință pentru mai mult de 45.000 de elemente, multe dintre acestea fiind îndreptate către practicarea unei agriculturi sustenabile și minim invazive asupra mediului.

Baza de date cu prețuri de referință este un instrument de lucru unic la nivel național, prin care AFIR facilitează și simplifică în mod concret accesul fermierilor și antreprenorilor la fondurile europene acordate pentru investiții în agricultură și pentru dezvoltarea mediului rural. Simplificarea realizată de AFIR constă în faptul că prin această Baza de date se permite beneficiarilor să achiziționeze produsul pe care îl doresc, în mod direct fără a mai trece prin procedura de achiziții, conform prevederilor procedurale în vigoare. Această modalitate de lucru reduce considerabil timpul de achiziționare și îi dă posibilitatea fermierului să își aleagă exact echipamentul de care are nevoie pentru eficientizarea investiției.

Modalitatea de actualizare și de completare a Bazei de date a AFIR se realizează conform Ghidului Bazei de date cu prețuri de referință disponibil pe site-ul AFIR, accesând următorul link Prețuri de referință AFIR – Portalul AFIR – informații PS 2027 și depunere proiecte Online.”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy