Finalizarea proiectului „Servicii on-line pentru facilitarea interacțiunii cu cetățenii județului Harghita DIGIT-HR”

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Consiliul Județean Harghita, în calitate de beneficiar, a organizat joi, 21 decembrie, conferința de finalizare a proiectului „Servicii on-line pentru facilitarea interacțiunii cu cetățenii județului Harghita DIGIT-HR”, implementat cu cofinanțare din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, la Biblioteca Județeană  Kájoni János din Miercurea-Ciuc.

În deschiderea conferinței, Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, a apreciat importanța conlucrării în atingerea obiectivului de digitalizare a activității instituției, subliniind că cel mai important rezultat este economia de timp: “Le mulțumesc celor care au lucrat și conlucrat foarte mult pentru ca timpul să fie câștigat și nu pierdut. Am făcut un pas uriaș înainte și datorită acestui proiect instituțiile partenere, societatea civilă, întreprinzătorii, educația, vor economisi timp.

Totodată, președintele a mulțumit societății Magic Solutions SRL pentru că și-a asumat responsabilitatea de a implementa acest proiect într-un timp foarte scurt.

Despre obiectivul general și rezultateleproiectului a vorbit Szőcs István, manager de proiect și director executiv în cadrul Direcției Resurse Umane și Comunicare a Consiliului Județean Harghita, apreciind că acesta este dezvoltarea unui management performant și facilitarea accesului la serviciile oferite de Consiliul Județean Harghita, prin reducerea birocrației, creșterea eficienței, transparenței și integrității serviciilor oferite cetățenilor ca urmare a implementării unei platforme de servicii electronice pentru cetățenii județului Harghita.

Rezultatele finale ale proiectului sunt proceduri simplificate pentru reducerea birocrației pentru cetățeni corelate cu simplificarea procedurilor administrative, obiectiv atins prin – Platforma de servicii electronice pentru cetățenii județului Harghita DIGIT-HR realizată și funcțională; arhiva de copii digitale ale documentelor tradiționale existente care prezintă valoare operațională în prezent și integrare în Platforma DIGIT-HR de servicii electronice pentru cetățeni, cunoștințe și abilități ale personalului din autoritățile și instituțiile publice locale – obiectiv atins prin  participarea a 48 de persoane din grupul țintă la programul de instruire pentru utilizarea/administrarea platformei de servicii electronice pentru cetățeni DIGIT-HR.

În cadrul conferinței a fost și un panel de discuții la care cei prezenți, reprezentanții societății Magic Solutions, Harghita Business Center, Spitalului Județean de Urgență Miercurea-Ciuc și ai Bibliotecii Județene Kájoni János din Miercurea-Ciuc, și-au exprimat opiniile privind prezentul și viitorul din perspectiva digitalizării.

Rácz Attila, directorul companiei care a implementat sistemul IT, Magic Solutions, a precizat că  digitalizarea poate fi realizată printr-o gândire comună la nivel local, județean, regional și național.

Szőcs István, manager de proiect și director executiv în cadrul Direcției Resurse Umane și Comunicare a Consiliului Județean Harghita a concluzionat că dezideratul este ca în viitor cu un singur cont să poată fi accesate mai multe servicii publice în beneficiul utilizatorilor.

  • informații și foto furnizate de Biroul de presă al Consiliului Județean Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy