Forţe proaspete la IJJ Harghita. Cinci noi jandarmi au depus jurământul militar

0

Articol disponibil în: Română

Miercuri, 6 aprilie, în fața sediului Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita au depus jurământul 5 noi jandarmi harghiteni, în fața Drapelului de luptă al unității.

Ceremonialul militar s-a desfășurat în prezența conducerii Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita, precum și a cadrelor din structura de Comandament.

După depunerea jurământului, inspectorul șef, adresându-se noilor jandarmi, le-a spus: „Ostași, de azi înainte, prin voia voastră și ocrotirea lui Dumnezeu, v-ați legat pe viață de țară! Fiți demni de acest legământ! Dumnezeu să vă ajute! Vă felicit cu ocazia depunerii jurământului militar și vă doresc succes în activitate.”.

Cei 5 subofițeri, absolvenți ai Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni, au fost repartizați și își vor desfășura activitatea în structurile de ordine publică.

În perioada următoare, noii colegi vor urma un scurt program de pregătire, organizat și desfășurat sub directa coordonare a tutorilor profesionali. Ei vor parcurge un program de pregătire pe parcursul căruia vor cunoaşte specificul activităţilor şi misiunilor ce revin instituției noastre, în zona de competenţă, concomitent cu executarea misiunilor specifice, dar şi aspecte privind modul de comunicare în relaţia cu cetățenii, pe timpul misiunilor.

  • foto și informații furnizate de Biroul de presă al IJJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy