(FOTO) A luat foc acoperișul unui bloc din Odorheiu Secuiesc. Locatarii s-au autoevacuat

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În cursul acestei nopți, în jurul orei 01:00, Detașamentul de Pompieri Odorheiu Secuiesc a intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unui bloc de locuințe, situat pe strada Budvar, din municipiul Odorheiu Secuiesc.

„La locul solicitării au fost alocate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, autoscara mecanică și o ambulanță SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent, pe o suprafață de aproximativ 180 mp la nivelul acoperișului, cu pericol de propagare la întreg blocul și la cel învecinat. Incendiul a fost lichidat prompt, după o oră, iar în urma acestuia a ars acoperișul, confecționat din grinzi de lemn cu învelitoare din tablă și țiglă, pe o suprafață de cca. 180 mp, înregistrându-se pagube în valoare de aproximativ 10.000 lei.
Locatarii imobilului s-au autoevacuat, până la sosirea forțelor de intervenție. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
”, a informat ISU Harghita.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind fumatul în locuri nepermise.

  • sursa foto: ISU Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy