(FOTO) Dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor întocmit de polițiști harghiteni

0

Articol disponibil în: Magyar Română

  • Dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor întocmit de polițiști la sfârșit de săptămână

La data de 1 iulie 2023, în jurul orei 18:45, în baza unui plan de acțiune întocmit de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, a fost efectuată o acțiune de combatere a braconajului cinegetic în zona fondurilor de vânătoare aparținând R.N.P.- Romsilva.

Potrvit IPJ Harghita, în urma activităților desfășurate, a fost identificat un autoturism, condus de un bărbat de 52 de ani, din județul Neamț, în care se mai aflau doi pasageri, respectiv un tânăr de 19 ani, din același județ și un bărbat de 56 de ani, din Toplița, în care se afla o armă de tir sportiv cu aer comprimat, ce nu avea înscrisă marca și seria dar și 8 cartușe cu glonț, calibru 22.
Polițiștii au efectuat verificări și au constatat că arma aparține bărbatului din Toplița.
De asemenea, s-a mai constatat că niciunul dintre bărbații, care se aflau în vehicul, nu figurează ca fiind deținători legali de arme de foc letale/neletale supuse autorizării.

IPJ Harghita mai informează că, arma și muniția au fost ridicate, pe bază de dovadă, până la clarificarea situației juridice a acestora.

Se efectuează, în continuare, cercetări, sub coordonarea procurorului, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj cinegetic.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy