(FOTO/VIDEO) Campania „Vaccinare şi testare pentru învăţare!”, lansată la Miercurea Ciuc

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Campania naţională „Vaccinare şi testare pentru învăţare!”, iniţiată de Ministerul Educaţiei, a fost lansată miercuri, 28 aprilie, la Miercurea Ciuc, în prezenţa secretarului de stat din Ministerul Educaţiei, Radu Szekely.

Evenimentul s-a desfășurat la Casa Corpului Didactic „Apáczai Csere János”, fiind organizat de Inspectoratul Şcolar Județean Harghita, cu sprijinul şi implicarea Consiliului Județean Harghita.

Alături de Radu Szekely, secretar de stat în Ministerul Educației, la acțiune au fost prezenți Szabó Zsolt, prefectul județului Harghita, Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Județean Harghita, Tar Gyöngyi, director executiv DSP Harghita, Demeter Levente, inspector şcolar general și Glodeanu Cristinel, inspector şcolar general adjunct.
Scopul principal al campaniei „Vaccinare și testare pentru învățare!” a fost acela de a informa elevii, cadrele didactice și părinții cu privire la importanța și necesitatea diminuării efectelor pandemiei de COVID-19 prin vaccinarea voluntară a personalului din învățământ și testarea elevilor (conform Ordinului comun de ministru nr. 3.235/93/2021, cu modificările și completările ulterioare) și a angajaților din sistemul de învățământ, în cazul prezentării unor simptome specifice și a situațiilor în care au fost contacți ai unor cazuri confirmate de infectare.

Campania „Vaccinare și testare pentru învățare!” a fost lansată în data de 07 aprilie 2021 – Ziua Mondială a Sănătății – fiind organizate, în fiecare județ din România, în perioada 8-29 aprilie 2021,  conferințe tematice /webinarii, ce au vizat promovarea măsurilor ce susțin siguranța sanitară în școli, în grădinițe și în universități prin informare corectă, conștientizare si asumarea responsabilității individuale.

Desfășurarea campaniei „Vaccinare și testare pentru învățare!”  în Harghita poate fi vizualizată în materialul video atașat mai jos: 

sursa foto/video: Casa Corpului Didactic „Apáczai Csere János” Harghita

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy