IJJ Harghita, bilanțul ultimei săptămâni: 11 apeluri pentru îndepărtarea urșilor. Un apel a semnalat prezența unei păsări Emu

0

Articol disponibil în: Magyar Română

La nivelul Dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita, în ultima săptămână au fost primite 11 apeluri prin intermediul SNUAU 112, prin care erau semnalate prezența unor urși în zona localităților Ghiduț, Joseni, Ineu, Gheorgheni, Valea Corbului, Sărmaș, Ciucsângiorgiu, Băile Tușnad, Izvoru Mureșului, dar și o solicitare prin care era semnalată prezența unei păsări Emu în Odorheiu Secuiesc.

În săptămâna care a trecut, respectiv 5-11 septembrie, doar zilele de 5 și 10 septembrie au fost fără apeluri pentru îndepărtarea urșilor din apropierea zonelor locuite. Cele mai multe apeluri au fost făcute miercuri, 7 septembrie, respectiv 4.

„Primul apel a fost făcut din satul Ghiduț, comuna Lăzarea, marți, 6 septembrie, ora 02:14, apelanta reclamând faptul că un urs i-ar fi pătruns în curte și i-ar fi provocat pagube. Patrula de jandarmerie trimisă pentru a intervenii a confirmat cele reclamate de către femeie, animalul sălbatic provocând pagube la gardul împrejmuitor al proprietății și la pomii fructiferi.
În aceeași zi, dar la ora 17:53, din comuna Joseni, un bărbat a reclamat faptul că un urs i-ar fi atacat și ucis o vacă, lucru de asemenea confirmat de către jandarmii trimiși pentru soluționarea apelului.
În ambele cazuri, urșii au părăsit singuri zona unde au fost semnalați.
Miercuri, la ora 15:46, a sosit un apel mai puțin obișnuit, un cetățean din Odorheiu Secuiesc reclamând prezența unei păsări de mari dimensiuni în curtea proprie. Jandarmii au constatat că este vorba despre o pasăre EMU și au solicitat sprijinul unui medic veterinar. În scurt timp, la fața locului și-a făcut apariția și proprietarul de drept al păsării, acesta transportând-o în siguranță la ferma proprie.
Ziua de joi, 7 septembrie a debutat la ora 07:47, un bărbat semnalând prezența unor urși în lanurile de porumb de lângă satul Ineu, comuna Cârța. Deși au fost observate urme ale trecerii unor animale sălbatice prin lan, acestea plecaseră singure.
În aceeași seară, în decurs de 3 ore, au fost primite încă 3 apeluri din Gheorgheni, Valea Corbului și Sărmaș, fiind nevoie însă de intervenția efectivă doar în ultimele 2 cazuri. Astfel, ursul care și-a făcut simțită prezența în apropierea unor stupi, situați în curtea unei doamne din satul Valea Corbului, a fost alungat în pădure de către un echipaj de ordine publică, format din jandarm și polițist. Tot o femeie a anunțat prezența unui urs, în curtea vecinilor de această dată, în comuna Sărmaș, animalul sălbatic fiind îndepărtat în afara zonelor locuite de către o patrulă de jandarmerie.
Joi, 8 septembrie, urșii au provocat pagube în comuna Ciucsângiorgiu și comuna Sărmaș, fiind astfel nevoie de intervenția unor patrule de jandarmerie pentru îndepărtarea animalelor sălbatice. Dacă în primul caz ursul a plecat singur, după ce ar fi atacat oile din grajdul apelantei, în al doilea caz animalul sălbatic a fost îndepărtat de către echipa de intervenție, după ce a atacat cotețul cu găini al apelantului.
Vineri, 9 septembrie, a fost înregistrat un singur apel, din comuna Sărmaș, echipa de intervenție fiind obligată să îndepărteze un urs care și-a făcut simțită prezența în curtea apelantei, în jurul orei 14:29.
Ultimele 2 apeluri ale săptămânii care a trecut au fost făcute din localitatea Băile Tușnad (ora 21:32) și din Izvoru Mureșului( ora 22:27). În ambele cazuri a fost nevoie ca echipa de intervenție să alunge urșii în afara zonelor locuite.”, a informat purtătorul de cuvânt al IJJ Harghita, plt.adj.șef Suciu Gheorghe.

În toate cazurile, patrulele au mai rămas în zonă pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent. Echipa de intervenție este formată, în conformitate cu prevederile OUG 81/2021, din primarul/viceprimarul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul, jandarmi, reprezentant al asociației de vânătoare și medic veterinar. Au fost și cazuri în care au intervenit echipaje de ordine publică, formate din jandarm și polițist.

Dacă în aceeași perioadă a anului trecut au fost făcute un număr de 25 de apeluri prin care era semnalată prezența ursului în apropierea zonelor locuite, anul acesta, au fost înregistrate la nivelul dispeceratului IJJ Harghita, 11 apeluri.

De la începutul anului au fost înregistrate la nivelul Dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita 265 apeluri, în scădere față de anul trecut (397), făcute prin intermediul SNUAU 112, prin care era semnalată prezența ursului în apropierea zonelor locuite. În toate situațiile a fost trimis la fața locului un echipaj de intervenție.

IJJ Harghita reamintește oamenilor că este recomandat, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situații, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere și să nu se apropie de urși pentru a-i filma sau fotografia.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy