În atenția proprietarilor sau deținătorilor de câini periculoși sau agresivi

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În vederea reducerii riscurilor producerii unor evenimente negative, în care sunt implicați câini periculoși sau agresivi, proprietarilor sau deținătorilor de animale, care fac parte din aceste categorii, le sunt aduse la cunoștință următoarele informații:

Se consideră câini periculoşi:

Categoria I: PITTBULL, BOERBULL, BANDOG şi metişii lor;

Categoria II: AMERICAN STAFFORDSHIRE TERRIER, TOSA, ROTTWEILER, DOG ARGENTINIAN, MASTINO NAPOLITANO, FILA BRAZILEIRO, MASTIFF, CIOBĂNESC CAUCAZIAN, CANE CORSO şi metişii lor, iar prin câini agresivi se înțelege orice câine care, fără să fie provocat, mușcă sau atacă persoane sau animale domestice în locuri publice sau private și orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop.

Categoria III: Alţi câini agresivi.

Obligaţiile deţinătorilor de câini periculoşi, conform O.U.G. nr. 55/2002 ® privind regimul de deținere al câinilor periculoși:

1) să aibă vârsta minimă de 18 ani;

2) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

3) să nu fi fost condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni contra persoanei.

Proprietarii sau deținătorii de câini din rasele periculoase au următoarele obligații:

1) să înregistreze câinii la ASOCIAŢIA CHINOLOGICA ROMÂNĂ;

2) să aibă la intrarea pe proprietate un afiş, de 15×25 cm, cu avertismentul CÂINE AGRESIV/PERICULOS;

3) să depună la sediul POLIŢIEI în raza căruia este situat imobilul o adeverinţă în fotocopie, eliberată de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federația Chinologică  Internațională, şi o declaraţie pe proprie răspundere, care va cuprinde următoarele date:

a) numărul de identificarea câinelui;

b) efectuarea vaccinării antirabice și a rapelurilor;

4) în cazul schimbării adresei, au obligaţia să depună în termen de 48 de ore la sediul poliţiei în a cărei rază se află, noua adresă;

5) pierderea sau decesul şi înstrăinarea, trebuie declarate în termen de 48 de ore la sediul POLIŢIEI pe raza căreia se află imobilul de deţinere al câinelui;

6) câinii din categoria I vor fi obligatoriu sterilizaţi;

7) pentru câinii care fac parte din categoria I va fi încheiată o răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de aceștia.

IMPORTANT!

Proprietarii și deținătorii de câini,din rasele enumerate mai sus, care nu i-au înregistrat, sunt rugați să se prezinte la unitatea de poliție pentru a depune actele necesare înregistrării.

 De asemenea, cei care și-au schimbat adresa, sau ai căror câini au decedat sunt rugați să anunțe aceste schimbări.

  • Comunicat de presă – IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy