Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

În primăvară va putea începe recoltarea caraşilor argintii care au suprapopulat Lacul Sfânta Ana

 

În primăvară, după ce s-a topit gheaţa, va putea începe recoltarea caraşilor argintii care au suprapopulat Lacul Sfânta Ana şi care au perturbat echilibrul ecologic al acestuia, a declarat Elek Levente Dósa, preşedintele Asociaţiei Sfânta Ana, miercuri, pentru agenţia ungară de presă MTI, după o conferinţă online în cadrul căreia a fost prezentată situaţia lacului.

În cadrul conferinţei au fost prezentate studiile de specialitate despre starea lacului şi posibilităţile de restabilire a echilibrului ecologic iniţial.

Biologul István Máthé, profesor universitar al Universităţii “Sapientia”, a relatat că apa lacului a început să devină verzuie în 2017, după ce anterior fusese gri-albăstruie. La baza fenomenului se află aşa-numita înflorire a algelor Cosmocladium, care au obţinut monopol. În timp ce în primăvara anului 2012, apa lacului era transparentă până la fundul aflat la o adâncime de şase metri, în primăvara acestui an, transparenţa apei a scăzut la sub doi metri.

Pe de-o parte, modificările din apă au fost cauzate de turiştii care s-au scăldat în lac, dar un efect şi mai puternic l-a avut faptul că în jurul anului 2010 în lac au apărut caraşii aurii, o specie de peşti invazivă, care acum suprapopulează apa şi care se hrăneşte cu zooplancton, nişte crabi mici care pe de altă parte se hrănesc cu alge. Modul în care ar fi putea fi îmbunătăţităcalitatea apei este acela de a reduce drastic numărul peştilor, a explicat István Máthé.

Biologul István Imecs a relatat că, din punct de vedere al pescuitului, caraşii argintii sunt consideraţi a fi o specie invazivă, care prin înmulţirea agresivă iau şi locul altor specii de peşti, mai valoroase. În lacul Sfânta Ana există, acum, o singura specie de peşte, a adăugat.

Lacul Sfânta Ana s-a format în craterul unui vulcan. Lacul stochează, de fapt, apa de ploaie care cade în craterul vulcanic, nu are vreo sursă de apă şi nici vreo scurgere, astfel că apa sa mică nu prea are capacitatea de a se autocurăţa. În primăvara anului 2018, scăldatul în lac a fost interzis.

dolinex


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *