Incendiu într-un apartament din Odorheiu Secuiesc. 20 de persoane, între care cinci copii, evacuate preventiv

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Un incendiu a izbucnit luni seară, în jurul orei 18:00, în bucătăria unui apartament situat la etajul I al unui bloc de locuințe de pe strada Independenței, din municipiul Odorheiu Secuiesc.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări de fum în bucătăria apartamentului. Din motive de siguranță, aproximativ 20 de persoane, dintre care 15 adulți și cinci copii, au fost evacuate preventiv sau au părăsit imobilul la recomandarea pompierilor.

Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fără ca flăcările să se extindă la celelalte locuințe din bloc. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită și nu a fost necesar transportul la spital.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Harghita, cauza probabilă a incendiului a fost aparatul de gătit, respectiv aragazul, care ar fi fost lăsat nesupravegheat.

În urma incendiului au ars mobilierul din bucătărie, mai multe aparate electrocasnice, între care frigiderul, aragazul, cuptorul electric și cuptorul cu microunde, precum și centrala termică, geamurile termopan și alte obiecte de uz casnic.

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță. Nota redacției: În această publicație se pot exprima opinii conform principiului libertății de exprimare. Orice entitate poate furniza un drept la replică sau lămuriri ce vizează conținutul din această publicație folosind datele din secțiunea de contact.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More

Privacy & Cookies Policy