Incendiu la o casă din localitatea Frumoasa, din cauza unui scurtcircuit
Articol disponibil în:
Română
În această dimineață, în jurul orei 04:00, a fost anunțat un incendiu la o casă de locuit, în localitatea Frumoasa. La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 50 mp, precum și la pereți pe o suprafață de cca. 20 metrii pătrați, cu pericol de propagare la anexele gospodărești învecinate. S-a acționat pentru localizarea și stingerea incendiului, în cooperare cu SVSU Frumoasa. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, paramedicii SMURD au acordat primul ajutor calificat proprietarul, acesta suferind un atac de panică.”, a informat ISU Harghita.
Potrivi sursei citate, în urma intervenției pompierilor, s-au salvat bunuri materiale în valoare de aproximativ 200.000 lei.
Cauza probabilă a incendiului a fost scurtcircuit electric.