Incendiu la un autoturism pe DN 13A, Corund
Articol disponibil în: Magyar Română
Militarii Detaşamentului de Pompieri Odorheiu-Secuiesc, în cooperare cu SVSU Corund, au intervenit sâmbătă, 18.02.2017, cu două autospeciale cu apă şi spumă, pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism, pe DN 13A, km 56+100, la ieşire din localitatea Corund, acesta fiind lichidat la ora 11:10. La sosirea echipajelor, maşina era cuprinsă de flăcări în totalitate, fără pericol de propagare.
Autoturismul a ars în proporţie de 90%. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, cei trei pasageri (2 adulți şi un copil) reuşind să iasă la timp din maşină. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric defect.